SPECIAL | La mulți ani, Raluca Olaru! „Tenisul are din ce în ce mai multe componente de ‘entertainment’, dar suntem tot niște ‘războinici’ care atunci când intră pe teren vor să dea totul și să câștige”. Cea mai frumoasă zi de naștere și o tradiție care s-a pierdut, cu anii

SPECIAL | La mulți ani, Raluca Olaru!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Raluca Olaru, specialista probei de dublu din echipa de FED Cup a României, are un motiv în plus să zâmbească în săptămâna în care femeile, în general, sunt sărbătorite mai mult decât în orice altă lună. Raluca este născută pe 3 martie, iar ProSport a provocat-o la un dialog de peste ocean. Unul presărat cu celebrele ‘emoticoane’ și fețe zâmbărețe, pentru că dialogul se poartă în scris, iar Raluca este obișnuită să zâmbească.

Îți serbezi ziua de naștere peste Ocean, în Statele Unite. Când ai sârbătorit ultima dată acasă?
Nici nu mai știu! De câțiva ani buni tot nimeresc aici la Indian Wells, unde este foarte frumos de altfel! Singurul dezavantaj este că nu am familia și prietenii aproape, dar le am pe celelalte românce care participă aici și pe antrenorii mei, Adrian Gavrilă și Artemon Apostu Efremov. Așa că nu mă plâng! 😊

Mai știi de câte ori ai câștigat un meci oficial de tenis de ziua ta? Ai o amintire specială dintr-o astfel de zi?
N-am ținut scorul, însă singura și cea mai recentă pe care mi-o aduc aminte a fost în 2013, când am jucat la un 10 mii, în Antalya. Atunci încă jucam simplu, veneam după o accidentare și am zis să joc un 10K ca să adun niște meciuri în picioare. Și fix de ziua mea a fost finala, pe care am și câștigat-o de altfel 😊

Amintirea este atât de puternică și pentru că victoria cu 6-3, 7-5 din finala cu sârboaica Jovana Jaksic de pe 3 martie 2013 i-a adus Ralucăi al 11-lea și ultimul titlu la simplu al carierei. La simplu, Olaru a câștigat 10 titluri ITF pe zgură și unul pe hard, în sală. Derulând rapid cinci ani, în 2018 Raluca Olaru caută să lege în sfârșit victoriile la dublu, alături de aceeași parteneră pe care o avea și în martie 2017 – Olga Savchuk.

2018 a început pentru tine în aceeași formulă ca 2017-le, alături de Olga Savchuk. Ați jucat împreună și ultimul turneu pe 2017. Cum s-a refăcut perechea?
Echipa s-a refăcut destul de natural după ce am făcut pereche la New Haven, Tokyo și apoi Zhuhai. Ne-am înțeles bine pe teren și în afara lui și am decis să mai încercăm, din nou, o colaborare.

Există niște ‘trust issues” – să le spunem, o doză de neliniște, de nesiguranță, având în vedere despărțirea de anul trecut, imediat după Roland Garros și cel mai bun rezultat al vostru?
Nu în mod special. Se produc multe schimbări și des, chiar și la echipe de top 10 din tenisul de dublu feminin. Sunt mai mulți factori care intră în joc. Deci riscul ăsta ar fi cu oricine, în orice moment 😊

În ultimii doi ani ai avut partenere din România, Ucraina, Paraguay, Cehia, Spania, Turcia, Rusia, Belarus, Statele Unite, Liechtenstein, Polonia, Belgia, Kazahstan. De ce lipsește China și, în general, Asia din această listă, deși au dubliste bune? Monica Niculescu a dat lovitura la Wimbledon alături de Hao-Ching Chan. Tu ai încercat în 2015 un astfel de parteneriat – nu este compatibil stilul lor de joc cu al tău?
Am jucat într-adevăr un turneu în 2015, alături de YiFan Xu, pe care l-am și câștigat, dar lucrurile nu s-au legat atunci. Ea făcea deja echipă la momentul respectiv cu o altă chinezoaică – Saisai Zheng. Și am mai jucat o dată, tot în 2015 cred, cu o jucătoare preponderent de simplu. Într-adevăr, joacă bine dublu cam toate chinezoaicele, însă până acum nu s-a legat nicio astfel de colaborare. O spun des: mulți factori care intră în calcul în găsirea / formarea unei perechi de dublu stabile și solide.

Aniversare departe de casă: tradiția care s-a pierdut, pe cine ar invita la o prăjitură și ‘dorința’

Îți lansez o provocare: spune-ne cinci jucători sau jucătoare de tenis cărora le-ai trimite o invitație la o prăjitură de ziua ta și motivul pentru care ai face-o – poate pentru că este cea mai bună prietenă, sau este ‘magicianul grupului” – care se pricepe la trucuri, sau trimite cel mai amuzant mesaj de ‘la mulți ani!”…
Răspunsul e simplu – celorlalți jucători români prezenți la turneul acesta: Irina, Simona, Sorana, Moni, Horia, Marius. Și, bineînțeles, și antrenorilor. Nu e nevoie de mai multe motive în afară de faptul că avem aceeași viață și cel puțin cu fetele mă știu de ani de zile! De râs sigur o să râdem și o să ne simțim bine 😊

Tu cum îți alegi ‘baba de Mărțișor”? E mereu 3 martie, ziua ta? Ai vreo superstiție legată de ziua asta? Tradiția spune că în funcție de cum e vremea în ziua babei tale, așa va fi anul, dar în cazul tău, când ești la turnee, e cam tot timpul… vară, vreme de tenis.
Nefiind acasă în perioada asta, tradiția asta cu „baba” s-a șters, nu mă mai gândesc la asta. Dar, înainte era mereu 3 martie, desigur.

Simți că terenul de tenis este, dincolo de o arenă sportivă, și un podium de defilare, și o scenă pe care spectatorii așteaptă un spectacol, iar tu ești femeie, sportivă, model și entertainer – toate într-una?
Într-adevăr, în ziua de azi tenisul și sportul în general au evoluat, au din ce în ce mai multe componente de „entertainment” pe an ce trece. Este foarte plăcut pentru noi ca sportivi să avem șansa să jucăm pe terenuri pline de spectatori, să știm că putem fi urmăriți și de acasă de către familie și pasionați aproape în orice moment și, în general, să fim parte din atâtea turnee de nivel mondial, cu o organizare uimitoare. Dar să știi că, la bază, suntem tot niște „războinici” care atunci când intră pe teren vor să dea totul și să câștige.

Cu ce obiectiv ataci capitolul 29 din viața ta, Raluca?
În linii mari, cam aceleași ca și la 28 😊. Să am grijă de corp și de pregătirea fizică, să fiu cât mai sănătoasă și fit. Să am grijă și de suflet, pentru că fără el, nimic nu se poate. Să muncesc, să mă antrenez, să mă autodepășesc mereu și să fiu o jucătoare mai bună decât cu un an înainte și, nu în ultimul rând, să mă bucur de călătorie.

Jucători de tenis născuți în luna martie:

  • Rohan Bopanna – 4 martie 1980
  • Daria Gavrilova – 5 martie 1994
  • Marina Erakovic – 6 martie 1988
  • Agnieszka Radwanska – 6 martie 1989
  • Petra Kvitova – 8 martie 1990
  • Mirjana Lucic – 9 martie 1982
  • Barbara Schett – 10 martie 1976
  • Belinda Bencic – 10 martie 1997
  • Mary Carillo – 15 martie 1957
  • Ivan Ljubicic – 19 martie 1979
  • Sloane Stephens – 20 martie 1993
  • Karolina Pliskova – 21 martie 1992
  • Bethanie Mattek-Sands – 23 martie 1985
  • Irina Spîrlea – 26 martie 1974
  • Alison van Uytvanck – 26 martie 1994
  • Stan Wawrinka – 28 martie 1985
  • Jennifer Capriati – 29 martie 1976
  • Sam Stosur – 30 martie 1984
  • Adrian Cruciat – 31 martie 1983
  • Mario Ancic – 30 martie 1984
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Doliu în sportul românesc! Am pierdut o campioană cu 12 titluri mondiale în palmares
Doliu în sportul românesc! Am pierdut o campioană cu 12 titluri mondiale în palmares
Predicția englezilor: scorul cu care se va termina FCSB – Olympiacos + Atacantul care ”va da cel puțin un gol”
Predicția englezilor: scorul cu care se va termina FCSB – Olympiacos + Atacantul care ”va da cel puțin un gol”
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” | EXCLUSIV
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” | EXCLUSIV
Atacantul care l-a dat pe spate pe Adrian Mutu: „Este un animal! Cel mai puternic dintre toți”
Atacantul care l-a dat pe spate pe Adrian Mutu: „Este un animal! Cel mai puternic dintre toți”
Cei de la FCSB s-au decis! Echipa de start a campioanei României pentru meciul cu Olympiakos
Cei de la FCSB s-au decis! Echipa de start a campioanei României pentru meciul cu Olympiakos
Ionuţ Luţu a absolvit! Ce funcţie va ocupa oficial la FCSB:
Ionuţ Luţu a absolvit! Ce funcţie va ocupa oficial la FCSB: "Da, va activa, absolut"
Mama Antoniei arată superb la 57 de ani. Ce dietă ține Denise Iacobescu și care e alimentul la care a renunțat definitiv
Mama Antoniei arată superb la 57 de ani. Ce dietă ține Denise Iacobescu și care e alimentul la care a…
ȘOC! Văru Săndel, prietenul lui Silviu Prigoană, aruncă BOMBA despre averea milionarului MORT
ȘOC! Văru Săndel, prietenul lui Silviu Prigoană, aruncă BOMBA despre averea milionarului MORT
BANCUL ZILEI. Bulişor: - Mami, colegii îmi zic că am capul mare!
BANCUL ZILEI. Bulişor: - Mami, colegii îmi zic că am capul mare!
Care sunt reperele financiare importante în viață și cum reducem diferența dintre ce ne dorim și ceea ce avem
Care sunt reperele financiare importante în viață și cum reducem diferența dintre ce ne dorim și ceea ce avem
COMOARĂ găsită pe Marte! Cât de repede poate fi adusă pe Pământ?
COMOARĂ găsită pe Marte! Cât de repede poate fi adusă pe Pământ?
Anunţul incredibil făcut de Nicolae Stanciu, după ce a fost acuzat că i-a făcut campanie lui Călin Georgescu
Anunţul incredibil făcut de Nicolae Stanciu, după ce a fost acuzat că i-a făcut campanie lui Călin Georgescu
Cel mai apropiat punct de centrul Pământului. Ce au găsit exploratorii la -2.197 de metri 😲
Cel mai apropiat punct de centrul Pământului. Ce au găsit exploratorii la -2.197 de metri 😲
Călin Georgescu A SPUS ADIO! Decizia anunțată oficial în miez de noapte
Călin Georgescu A SPUS ADIO! Decizia anunțată oficial în miez de noapte
Părinții bebelușului Victor Ștefan, devastați de moartea lui: Medicii ne-au spus că...
Părinții bebelușului Victor Ștefan, devastați de moartea lui: Medicii ne-au spus că...
Detaliul neobservat din clipul lui Călin Georgescu! Ce are în spate și ce semnifică
Detaliul neobservat din clipul lui Călin Georgescu! Ce are în spate și ce semnifică
Mario & Luigi Brothership Review: când e frate lângă frate
Mario & Luigi Brothership Review: când e frate lângă frate
Proiectul PLAYSOCIAL, aprobat de Comisia Europeană: Sport pentru incluziune socială
Proiectul PLAYSOCIAL, aprobat de Comisia Europeană: Sport pentru incluziune socială
Martorul de bord fulg de nea: Când se aprinde și ce trebuie să faci?
Martorul de bord fulg de nea: Când se aprinde și ce trebuie să faci?
Ce semnifică simbolul care apare în videoclipurile lui Călin Georgescu. Este mai mult decât un obiect de decor
Ce semnifică simbolul care apare în videoclipurile lui Călin Georgescu. Este mai mult decât un obiect de decor
×